hey you,
Poate că ți s-a luat de subiectul ăsta și totuși, dintr-un anumit masochism, combinat cu responsabilitate, dai scroll sau click. Ai văzut în 5 zile mai multe grafice și statistici decât la tot cursul ăla stufos din facultate.
Și mie îmi vine să vorbesc despre altceva, dar pare așa, contra-curent și poate un semn de ignoranță față de suferința celor care nu au încotro și nu își permit luxul de a spune că s-au plictisit de pandemie.
Ca om care are treabă cu sănătatea mintală, îmi vine să scriu mesaje drastice de conștientizare, cu “Ieșitul ucide”, deși văd pe geam, în timp ce scriu acest articol, mulți oameni care ies pe stradă mai mult ca oricând, în ciuda avertizărilor (sau poate fix din cauza asta). Mă întreb dacă nu cumva are efectul mesajelor de pe pachetele de țigări. Mintea umană e totuși, paradoxală, mai ales în situații de criză.
Poate în loc de “panicatul interzis”, ne facem un program clar, to freak out conform unor tabele din Excel, ca să nu blocam toate magazinele.
Pe de altă parte, îi observ pe cei care cred că doar cu puterea minții putem schimba totul și care ne îndeamnă să fim în iubire (whatever that means). Asta implică că tot cu puterea minții ar fi și apărut virusul, iar vina e prea mare. Ei sunt cei care se află în paradigma care pune totul în contul individului, prin omiterea elementelot socio-politice, decisive în această perioadă. Devine gest politic orice alege să facă sau să nu facă fiecare, deci nu mai e ceva abstract, out-there. Nu mai este doar despre tine sau despre mine, ci și despre un Gigel pe care nu îl cunoști și poate are altă etnie, naționalitate, vârstă, etc. Chiar dacă acest “noi” forțat nu e ceva lin, apelul la compasiune și solidaritate (prin acțiuni) este evident.
Eu refuz să fiu recunoscătoare acestei pandemii și să găsesc partea pozitivă sau lecțiile, înainte să știu că oamenii vulnerabili sunt în siguranță. Sau că economia se echilibrează. Abia după ce, într-o formă sau alta, vorbim la trecut despre pandemie, pot să îmi permit să trag concluzii.
La fel de bine refuz să le spun oamenilor ce să simtă, pentru că e dreptul fiecăruia să plângă, să râdă, să se spele compulsiv pe mâini, să simtă panica până în măduva oaselor. Să aibă furie față de cei care, cu toate datele și responsabilitatea, aleg să îi pună în pericol pe cei cu care împart 99,9% din ADN. Durere că trăiesc într-un loc nesigur sau revoltă în fața sistemului care ne lasă descoperiți când îți e lumea mai puțin dragă.
Am și momente dese când mă simt foarte mică, o particulă de praf prinsă în jocuri de idei și interese, nici eu nu mai știu ce cifre să cred, dar nu aleg paranoia sau orice are iz de conspirație, din simplul motiv că am altceva mai bun de făcut cu viața mea.
Sper că acesta va fi un capitol din istorie care ne va apropia, mai ales prin distanța pe care o putem lua.
Disclaimer: Chiar dacă atitudinea mea în online este mai mult în zona de joker în fața absurdului, nu înseamnă că nu iau în serios recomandările specialiștilor. Poți să faci și tu ce poți mai bine.
Terapie 